Ilinca Nazarie

Posts Tagged ‘voce’

The girl from Ipanema

In Picături de ceai on 18/07/2010 at 3:14 AM

Era singură în cameră, ghemuită în fotoliu, avea ochii închişi, moţăia. Parchetul a scărţit, ea n-a băgat de seamă. Nu vroia să audă de nimeni, vroia să fie singură, cu gândurile ei. A auzit clapele pianului. Era ca prin vis. “E el?… Nu, n-are cum să fie el…” Aceaşi piesă care îi făcea de fiecare dată inima să bată într-un ritm alert. Probabil e Maria, care vroia să-i facă o surpriză. Încă refuza să deschidă ochii. Piesa încă se auzea, răsărind parcă din amintri. Nu s-a oprit. Visează, mai mult ca sigur. “Nu! Nu te opri!” Era linişte iar. Câteva secunde nu s-a auzit decât respiraţia ei. Trebuia să încerce să adoarmă la loc. Clapele au fost iar atinse. Acealeaşi note. De ce o urmăreşte? De ce nu o lasă în pace?

-Maria!, spuse ea cu vocea aproape stinsă, prin somn. Maria, te rog, opreşte-te!

Şi nu se oprea! De ce?

S-a ridicat, cu ochii închişi, s-a împiedicat de piciorul fotoliului. Asta a durut-o. “ … the girl from ipanema goes walking…”. Versurile îi răsunau în minte. A deschis ochii. La pian nu era Maria. Avea spatele lat, umerii puternici, părul negru albăstrui şi ciufulit. Stătea drept şi nu părea să îşi dea seama de ce se întâmplă în jurul lui. Cânta în continuare. Chiar era el. Ea a păşit încet până lângă el. Şi-a aşezat palmele pe umerii lui şi buzele pe creştet. Îşi simţea pulsul bătând în ritmul piesei de bossanova, respira din ce în ce mai greu şi o lacrimă i-a alunecat de pe obraz. Părul lui era la fel de încâlcit ca întotdeauna. Nu s-a oprit din cântat, până n-a terminat piesa. Ultimele note au răsunat ca un gong în camera goală.

-Am auzit că te-ai întors acasă şi am venit să te văđ.

share save 171 16 The girl from Ipanema

Dacă eu uit de mine, nu mă uita tu

In Picături de ceai on 11/05/2010 at 11:15 PM

Nu-mi lua faţa în palmele-ţi mari, încercând să-mi săruţi obrajii. S-ar putea să uit de mine. Zâmbeşte-mi, însă uşor şi aminteşte-ţi din când în când, ce-mi place să beau şi a ce parfum miros. Am să mă mulţumesc şi cu atât. Şi îţi promit că n-ai să ştii. Ai să mă uiţi şi o să-ţi fie dor de mine cu un suflet vechi, pe care l-ai abandonat pe raftul unui anticariat. Sufletul tău nou deja m-a pierdut. Şi când ai să te întorci să îl cauţi, dacă vei vrea vreodată, ai să mă găseşti în cutia cu vechituri. N-am crezut vreo clipă că doar câteva secunde lângă tine ar putea să-mi aducă iar linişte, chiar dacă mintea mi se zbate ca o nălucă. Pentru că doar vocea ta, spunându-mi “Noapte bună!”, mai frumos ca niciodată, poate să-mi dea somn lin şi împăciuitor. Să nu mă strângi în braţe, căci s-ar putea să plâng sau să refuz să mă mai mişc. Mi-e frică de mine. Picură-mi, însă, dacă-ţi vei aminti, câteva fire de nisip în palmă. Or să-mi ajungă ceva timp şi or să-mi ţină viaţa tulbure, ca apa de mare prinsă într-un pahar de sticlă.

share save 171 16 Dacă eu uit de mine, nu mă uita tu

Îmi pare rău

In Picături de ceai on 26/08/2009 at 5:05 PM

Îmi pare rău că am băut ultima gură din paharul tău de vin şi ca am tras ultimul fum din ţigara ta aproape stinsă. Dar îmi era sete şi în plus îmi era dor de gustul buzelor tale de pe pahar şi de pe ţigara. Îmi era frică că n-ai să te mai întorci şi am încercat să mai păstrez câteva clipe amintirea ta. Îmi era frig şi m-am ghemuit în colţul mesei pe care am vărsat atâtea amintiri. Am dat cu mâna de ceva moale. Era vechea noastră esarfă care încă mirosea a parfum şi a fum de tigara. Am închis ochii şi am strâns esarfa la piept. Părea sa fie tot ce mi-a mai ramas. Am ascultat cu sufletul ritmul de bossa care străbătea din camera cealaltă. Miros de mare şi de vară mi-a umplut mintea. Vedeam trecând prin faţa ochilor soarele răsărind din mare, parcă aruncând câteva bucăţele de fericire înspre noi. Mi-am amintit cum stăteam întinsi pe mal cu picioarele în apă, încercand să păstrăm cât mai mult amintirea ultimului răsărit împreună, fumând ultimele ţigări din pachet şi bând ultimele guri de bere din sticla pe care o împărţeam. Un singur sunet a fost deajuns pentru a te ridica şi a striga:” Hai să simţim marea pentru ultima dată anul ăsta!” . De undeva din spate se auzea piesa pe care am plâns nopţi în şir şi pe care am iubit viaţa împreună. M-ai luat de mână şi m-ai ridicat spre cer. Mirosul de cafea m-a întors la realitate. Cu atât am rămas. Cu amintirile. Cu scrumiere pline de ţigări fumate, cu pahare goale, cu câteva melodii şi cu urme de nisip în papuci. Credeam că n-ai să mai vii. Dar te-ai întors cu o cană mare de cafea şi mi-ai zis ” Bună dimineaţa!”. Dupa o noapte plină de fum, vin şi suflete dezlănţuite, cafeaua şi vocea ta erau o binecuvântare. Ştiu că îţi doreai să bei vinul care îţi mai rămăsese în pahar. Ţi-am văzut ochii când te-ai uitat la paharul gol… Şi totuşi, cafeaua băută încet, pe ritm de bossa ţi-a adus parcă iar pe faţă acel zâmbet de femeie care minte pe care doar eu îl cunosc…

share save 171 16 Îmi pare rău