Ilinca Nazarie

Posts Tagged ‘vin’

Ai uitat să simţi

In Picături de ceai on 09/04/2011 at 5:39 PM

Masa-i plină şi tu o vezi mai goală ca niciodată. Te strigă lumea, te caută vântul şi tu nu auzi. Cineva păşeşte lângă tine şi tu nu simţi. Înfloresc salcâmii, cineva şi-a schimbat parfumul şi tu nu mai eşti în stare să tragi aer în piept. Du-te şi te culcă. S-a făcut demult târziu în tine. S-au închis de prea mult timp porţile la care poate ţi-ar fi plăcut să baţi. Acum nu ai cum să te mai întorci, să prinzi în mână ce a fost şi să răsuceşti cum vrei tu. Dacă regreţi e bine. Măcar te macină sufletul. Read the rest of this entry »

share save 171 16 Ai uitat să simţi

Şi zece se face unsprezece

In Picături de ceai on 14/11/2010 at 11:31 PM

Se spune că… înainte era altfel. A trecut o iarnă, un martie şi un mai, şi vine iar decembrie. Începe să se audă foşnet de rochii de mătase şi să miroasă iar a vin fiert şi a cozonac proaspăt. Priveşte banca pe care obişnuiaţi să staţi şi aminteşte-ţi zâmbetul ei de la prima ninsoare. Uite-te în urmă, printr-un binoclu fin de porţelan, şi vezi încheietura înmănuşată în catifea ţinând un port-ţigaret. Ele purtau dantelă neagră, ei paltoane grele de stofă şi fulare albe de mătase. Găsită a fost şi sticla de vin băută în Ajun de Crăciun, în faţa bradului. A rămas pitită într-un dulap. În pozele înrămate vedeai platouri cu bucăţi mici de baclava, un castron de salată, prăjituri făcute-n casă de mâini de mamă, un pachet de ţigări subţiri de domnişoară şi o tabacheră de argint cu ţigări de foi. Şi pozele urlau că vor să vadă iar globuri de sticlă în pom şi bulgări de zăpadă răspândiţi în păr, să le cânte cineva la pian în Ajun de an nou şi să miroasă a piersică dulce şi a prietenii strânse şi mâini şi destine încrucişate. Şi apoi s-a schimbat o cifră. Se spune că un nouă s-a schimbat în zece.

share save 171 16 Şi zece se face unsprezece

Îmi pare rău

In Picături de ceai on 26/08/2009 at 5:05 PM

Îmi pare rău că am băut ultima gură din paharul tău de vin şi ca am tras ultimul fum din ţigara ta aproape stinsă. Dar îmi era sete şi în plus îmi era dor de gustul buzelor tale de pe pahar şi de pe ţigara. Îmi era frică că n-ai să te mai întorci şi am încercat să mai păstrez câteva clipe amintirea ta. Îmi era frig şi m-am ghemuit în colţul mesei pe care am vărsat atâtea amintiri. Am dat cu mâna de ceva moale. Era vechea noastră esarfă care încă mirosea a parfum şi a fum de tigara. Am închis ochii şi am strâns esarfa la piept. Părea sa fie tot ce mi-a mai ramas. Am ascultat cu sufletul ritmul de bossa care străbătea din camera cealaltă. Miros de mare şi de vară mi-a umplut mintea. Vedeam trecând prin faţa ochilor soarele răsărind din mare, parcă aruncând câteva bucăţele de fericire înspre noi. Mi-am amintit cum stăteam întinsi pe mal cu picioarele în apă, încercand să păstrăm cât mai mult amintirea ultimului răsărit împreună, fumând ultimele ţigări din pachet şi bând ultimele guri de bere din sticla pe care o împărţeam. Un singur sunet a fost deajuns pentru a te ridica şi a striga:” Hai să simţim marea pentru ultima dată anul ăsta!” . De undeva din spate se auzea piesa pe care am plâns nopţi în şir şi pe care am iubit viaţa împreună. M-ai luat de mână şi m-ai ridicat spre cer. Mirosul de cafea m-a întors la realitate. Cu atât am rămas. Cu amintirile. Cu scrumiere pline de ţigări fumate, cu pahare goale, cu câteva melodii şi cu urme de nisip în papuci. Credeam că n-ai să mai vii. Dar te-ai întors cu o cană mare de cafea şi mi-ai zis ” Bună dimineaţa!”. Dupa o noapte plină de fum, vin şi suflete dezlănţuite, cafeaua şi vocea ta erau o binecuvântare. Ştiu că îţi doreai să bei vinul care îţi mai rămăsese în pahar. Ţi-am văzut ochii când te-ai uitat la paharul gol… Şi totuşi, cafeaua băută încet, pe ritm de bossa ţi-a adus parcă iar pe faţă acel zâmbet de femeie care minte pe care doar eu îl cunosc…

share save 171 16 Îmi pare rău