Ilinca Nazarie

Posts Tagged ‘suflet’

Ai uitat să simţi

In Picături de ceai on 09/04/2011 at 5:39 PM

Masa-i plină şi tu o vezi mai goală ca niciodată. Te strigă lumea, te caută vântul şi tu nu auzi. Cineva păşeşte lângă tine şi tu nu simţi. Înfloresc salcâmii, cineva şi-a schimbat parfumul şi tu nu mai eşti în stare să tragi aer în piept. Du-te şi te culcă. S-a făcut demult târziu în tine. S-au închis de prea mult timp porţile la care poate ţi-ar fi plăcut să baţi. Acum nu ai cum să te mai întorci, să prinzi în mână ce a fost şi să răsuceşti cum vrei tu. Dacă regreţi e bine. Măcar te macină sufletul. Read the rest of this entry »

share save 171 16 Ai uitat să simţi

Mâine plec

In Picături de ceai on 14/02/2011 at 3:23 PM

Mâine-i marţi. Am pregătit deja tot. Am tren la douăsprezece. Geanta e la uşă. Am luat doar ce era al meu. O parte din sufletul meu o las în grija ta. Ai să o adăposteşti tu de ploaie şi grindină. Încă stau lângă fereastră şi mă uit în lungul străzii să te văd venind. Aşa fac în fiecare seară. Tu, evident, nu ştii. Ar fi stupid să-ţi cer încă ce nu poţi să-mi dai, să-ţi spun că plec dar de fapt să rămân, să-ţi zâmbesc, dar de fapt să plâng. Aşa că îmi cer scuze. Read the rest of this entry »

share save 171 16 Mâine plec

Mâine vin acasă

In Picături de ceai on 07/04/2010 at 8:16 PM

Îţi promit că mâine vin acasă. Să m-aştepţi. Am să-ţi spun unde am fost şi de unde vin. Şi-am  să-ţi spun, de data asta, când am să plec. Dar să ştii că am să vin, să-ţi mângâi tâmplele şi să-ţi dezmierd mâinile, să mă aşez iar în sufletul tău şi să-mi culc capul pe umărul tău. Să mă laşi, rogu-te, să dorm. Am obosit, ca un gând străin ce-a alergat fară noimă atâta timp. Să nu mă pierzi din ochi şi să nu mă laşi singură. Ţine-mă de mână, chiar şi când dorm. Dacă am să zâmbesc în somn, să ştii că-i pentru tine. M-am săturat de vise rele. Vreau să fie linişte. Să ştii că mâine vin acasă, ca să-ţi zâmbesc din prag, într-o dimineaţă. Şi dacă tot m-am odihnit am să-ţi fac curat în suflet şi să-ţi ordonez câteva rafturi din dulap. Îţi promit că mâine vin şi-ţi fac cafea. Mi-e dor să am grijă de cineva.

share save 171 16 Mâine vin acasă

Vii si pleci

In Picături de ceai on 03/03/2010 at 8:39 PM

Ai plecat de cinci minute. Ai plecat de două luni. Ai plecat de cinci ani şi încă te mai văd cufundat în fotoliu, înconjurat de fum. Îţi ţii capul în palma mâinii stângi şi cu ochii pironiţi în gol asculţi ce se întâmplă în jurul tău. Ai fost străinul perfect. Ai venit ca o furtună, ai amestecat tot ce-ai putut, le-ai aranjat la loc mai bine decât au fost înainte şi apoi ai păşit uşor peste pragul porţii, închizând-o în urma ta. Cât ai fost aici ai oprit mâini care tremurau şi ai închis ochi care lăcrimau, ai liniştit suflete şi ai amestecat gânduri, ai dat idei şi ai adus culoare. Ai zâmbit uşor şi ai dispărut, fără să zici unde pleci, de ce pleci şi mai ales, când vii. Dacă până atunci se auziseră doar inimile care începuseră iar să bată, într-o clipă s-a făcut linişte şi apoi a început să vâjie vântul. Şi n-am ştiut nici de unde ai venit şi nici încotro ai plecat. Şi-am aşteptat să prind veste, refuzând să mai întreb ce se va mai întâmpla. Ai venit de cinci ani. Ai venit de două luni. Ai venit de cinci minute. Data viitoare când pleci, te rog, anuntă.

share save 171 16 Vii si pleci

Încearcă

In Picături de ceai on 01/12/2009 at 12:42 AM

Mi-aş dori să pot să alung cu un zâmbet tot ce îţi apasă pe suflet. Ai sufletul ţăndări şi aş da orice că să pot să ţi-l lipesc la loc. În mâna-mi mică ţi-aş luă gândurile că să ţi le pot stropi cu apă vie. Nu pot să te mai văd aşa, fiinţă mică. Parcă-mi crapă mie lacrimile, când mă gândesc de când nu te-am mai auzit râzând. M-am hotărât să-ţi zâmbesc până când ai să-mi urli în faţă că nu mai poţi. Şi promit că am să fiu acolo să-ţi strâng palmele, să-ţi sărut tâmplele şi să-ţi aşez capul pe umărul meu. Ai puţină încredere în mine. Ai puţină încredere şi în tine. Să-ţi fie milă de sufletul tău. Aminteşte-i din când în când să se zbată. Poate aşa prinde iar, din zbor, pulsul. Şi să ştii că am să vin să-l întreb ce mai face. Nu te las singură, copil. Şi când îmi va spune că a învăţat iar să bată, am să vin să te întreb: “De ce eşti aşa frumoasă?”. Tu să-mi răspunzi, copil: “Pentru că am învăţat iar să zâmbesc!”

share save 171 16 Încearcă

De n-ai fi tu cum eşti, eu n-aş rămâne eu

In Picături de ceai on 01/11/2009 at 7:06 PM

Încetul cu încetul mi-am lasat amprenta asupra sufletului tau…Te-am obişnuit cu tot ce însemn eu. De-acum ştii fără să îţi zic ce e în sufletul meu, de ce am nevoie şi ce văd ochii minţii mele când zâmbesc în colţul gurii sau pur şi simplu mă uit în gol. Ştii că beau cafeaua cu lapte şi cu mult zahăr. Ştii că tresar în somn, şi că în fiecare luni dimineaţa mă trezesc mai târziu. Ştii că atunci când lucrez noaptea târziu, îţi spun ţie să te culci devreme. Ştii că am nevoie să ai grijă de mine. Ştii că trebuie să mă strângi la pieptul tău, când inima mea e iar în bucăti, doar ca să ştiu că eşti acolo. Ştii deja prea bine cămăruţele din mintea mea şi poţi pătrunde acolo cu cea mai mică uşurinţă. Ştii cum arăt dimineaţa, când sunt un mic monstru. Ştii că m-ai făcut dependenta de tine şi nu ştiu cum ai reuşit asta. Ştii că pot adormi, oricând şi oriunde dacă ştiu că eşti lângă mine, mai ales cu capul pe mâna ta. Ştii că mă linişteşte să mă pupi pe frunte şi că îmi place sa îţi aranjez parul. Ştii deja mult prea bine că fără tine nu aş rezista. Ştii că fac cele mai rele mere în zahar ars, dar totuşi tu le manânci. Ştii că trebuie să mă ţii bine dacă mă enervez şi că trebuie să ai grijă de mine pe stradă pentru că nu mă uit pe unde merg. Îmi ştii toti piticii de pe creier…şi sinceră să fiu nu stiu cum îi suporţi. Ştii că mă scoate din sărite când vorbesti atât de repede încât nici eu nu te pot întelege, dar asta nu te-a oprit niciodată. Ştii că dupa atâta timp, orice ar fi, oricând îţi voi face bagajul, te voi hrăni, îţi voi face cea mai bună cafea din lume, sau pur şi simplu voi fi acolo când vei avea nevoie. Dupa atâta timp, ai ajuns să furi de la mine. Ticuri nervoase, cuvinte şi expresii ale feţei. Ştii deja că mi-e frica de întuneric şi că oricând în noapte te poti trezi cu semn disperat în care cer ajutor. Şi nu mi-e frica să recunosc ca uneori îmi vine sa-ţi dau cu ceva în cap, pentru ca aşa cum ştii să mă linişteşti, ştii şi să mă enervezi. Dar nu pot să mă rup de toate astea şi să fug, pentru că aş fi doar pe jumatate om. Pentru că…

Fără tine-i cumplit, fără tine mi-e greu,
De n-ai fi tu cum eşti, eu n-aş rămâne eu.
Să-mi aduci ierni de iad, să-mi dai toamne reci,
Să mă-njuri, să mă-nşeli, dar să nu poţi să pleci.

share save 171 16 De n ai fi tu cum eşti, eu n aş rămâne eu

Suflet de monstru

In Picături de ceai on 22/09/2009 at 10:13 PM

Dă-mi suflet. Şi dă-mi apă ca să-l ud şi să-l cresc. M-ai lăsat în întuneric, singură. Dă-mi lumina de la capătul gratiilor, arată-mi iluzia şi dă-mi-o înapoi. M-ai făcut să fiu artăgoasă şi m-ai lăsat în ceaţă să-mi moară sufletul încet. Mi-ai furat din inimă picătură cu picătură, intenţionat. Ca să ajung să te urăsc. Ai reuşit. Umbli ca un vultur, deasupra chiliei în care m-ai ascuns, râzând şi din când în când aruncându-mi bucăti din suflet înapoi. Pentru ce mi le mai dai, dacă le-ai otrăvit deja? Nu îţi ajunge, suflet hain, tot ce ai făcut până acum. Mi le dai? Sau mi le iei? Nu mai înteleg ce vrei. Nici tu nu ştii. Vrei să mă laşi şi să pleci! Mulţumesc! Dar imediat te răzgândeşti. De ce să nu te mai joci tu puţin cu sforile papuşii tale ? M-ai închis într-o carte, crezând că aşa ai să mă faci să fiu eu. M-ai lăsat să mângâi flori şi apoi mi le-ai smuls din mâini. Şi acum stai şi te uiţi, nu a mai rămas nimic în jurul tău. Nimic ce ai putea să distrugi. Ba râzi, ba plângi. Până şi pe mine m-ai pierdut, monstrule.

share save 171 16 Suflet de monstru