Mâine-i marţi. Am pregătit deja tot. Am tren la douăsprezece. Geanta e la uşă. Am luat doar ce era al meu. O parte din sufletul meu o las în grija ta. Ai să o adăposteşti tu de ploaie şi grindină. Încă stau lângă fereastră şi mă uit în lungul străzii să te văd venind. Aşa fac în fiecare seară. Tu, evident, nu ştii. Ar fi stupid să-ţi cer încă ce nu poţi să-mi dai, să-ţi spun că plec dar defapt să rămân, să-ţi zâmbesc, dar defapt să plâng. Aşa că îmi cer scuze. Read the rest of this entry »
Îmi pare rău că nu ţi-am mai scris de ceva timp. Am alergat fără să mă opresc şi fără să mă mai uit în oglindă. Acum ar trebui să spun stop şi să stau. Măcar acum. Mai mult de douăsprezece luni să tot fie de când am început să păşesc pe contrasens, de când toate mi s-au izbit de podul palmelor şi am încercat să le îndepărtez. Am câştigat dar am şi pierdut, poate chiar prea multe. Am învăţat să strig când am nevoie de ajutor şi să spun nu, când nu mai pot. Ba nu, mint. La asta încă mai lucrez. Read the rest of this entry »
Îţi promit că mâine vin acasă. Să m-aştepţi. Am să-ţi spun unde am fost şi de unde vin. Şi-am să-ţi spun, de data asta, când am să plec. Dar să ştii că am să vin, să-ţi mângâi tâmplele şi să-ţi dezmierd mâinile, să mă aşez iar în sufletul tău şi să-mi culc capul pe umărul tău. Să mă laşi, rogu-te, să dorm. Am obosit, ca un gând străin ce-a alergat fară noimă atâta timp. Să nu mă pierzi din ochi şi să nu mă laşi singură. Ţine-mă de mână, chiar şi când dorm. Dacă am să zâmbesc în somn, să ştii că-i pentru tine. M-am săturat de vise rele. Vreau să fie linişte. Să ştii că mâine vin acasă, ca să-ţi zâmbesc din prag, într-o dimineaţă. Şi dacă tot m-am odihnit am să-ţi fac curat în suflet şi să-ţi ordonez câteva rafturi din dulap. Îţi promit că mâine vin şi-ţi fac cafea. Mi-e dor să am grijă de cineva.
Să pleci, om bun, la drum cu mine-n gând. Să-ţi scuturi paşii pe cărare cu miros de vânt, să-ţi fie zâmbet chipul şi făr-de lacrimi ochii. Să nu mă uiţi, dar nici să nu mă plângi. Păşeşte fără grijă, n-ai să te pierzi. Am să-ţi aleg visele şi am să-ţi curăţ gândurile. Să-ţi fie drum lin am să veghez, şi am să fiu în urma ta, şoptind cântec de leagăn şi ţinând tot timpul mâna pe umărul tău. Să pleci, om bun, la drum cu gând senin, cu mine-n suflet şi cu ploaia-n urmă. Să pleci râzând, că n-ai de ce să te mai uiţi în spate. Să te gândeşti din când în când la mine, ca la un suflet ce se zbate lângă tine şi-am să-ţi dau zori de zi, legaţi cu fundă de mătase şi clipe din apus strânse în pumni de gheaţă.
