Masa-i plină şi tu o vezi mai goală ca niciodată. Te strigă lumea, te caută vântul şi tu nu auzi. Cineva păşeşte lângă tine şi tu nu simţi. Înfloresc salcâmii, cineva şi-a schimbat parfumul şi tu nu mai eşti în stare să tragi aer în piept. Du-te şi te culcă. S-a făcut demult târziu în tine. S-au închis de prea mult timp porţile la care poate ţi-ar fi plăcut să baţi. Acum nu ai cum să te mai întorci, să prinzi în mână ce a fost şi să răsuceşti cum vrei tu. Dacă regreţi e bine. Măcar te macină sufletul.
Mâine plec
In Picături de ceai on 14/02/2011 at 3:23 PMMâine-i marţi. Am pregătit deja tot. Am tren la douăsprezece. Geanta e la uşă. Am luat doar ce era al meu. O parte din sufletul meu o las în grija ta. Ai să o adăposteşti tu de ploaie şi grindină. Încă stau lângă fereastră şi mă uit în lungul străzii să te văd venind. Aşa fac în fiecare seară. Tu, evident, nu ştii. Ar fi stupid să-ţi cer încă ce nu poţi să-mi dai, să-ţi spun că plec dar defapt să rămân, să-ţi zâmbesc, dar defapt să plâng. Aşa că îmi cer scuze.
Scrisoare către Anul Nou
In Picături de ceai on 31/12/2010 at 7:27 PMÎmi pare rău că nu ţi-am mai scris de ceva timp. Am alergat fără să mă opresc şi fără să mă mai uit în oglindă. Acum ar trebui să spun stop şi să stau. Măcar acum. Mai mult de douăsprezece luni să tot fie de când am început să păşesc pe contrasens, de când toate mi s-au izbit de podul palmelor şi am încercat să le îndepărtez. Am câştigat dar am şi pierdut, poate chiar prea multe. Am învăţat să strig când am nevoie de ajutor şi să spun nu, când nu mai pot. Ba nu, mint. La asta încă mai lucrez.