Ilinca Nazarie

Înapoi în casa cu magnolii [1]

In Înapoi în casa cu magnolii on 29/08/2009 at 10:56 PM

A parcat maşina încet pe strada cu case uitate de vreme. Era o după-amiază de început de mai. După câteva ore bune de condus, ajunsese în sfârşit unde trebuia. Plecase fără să ştie încotro merge. Ştia doar că trebuie să plece. Şi-a strâns câteva haine într-o geantă mică pe care a aruncat-o pe bancheta din spate a maşinii şi parcă alegând pentru ea, drumul a adus-o aici, la vechea casă cu magnolii. Parcă puţin speriată de ce se întamplase, a coborât din maşină şi-a aruncat din minte toate gândurile rele şi a păşit uşor până la poartă.

Poarta veche şi de mult nedeschisă a scârţit. Grădina îmbătrânise. La fel şi ea. Ciudat, însă, magnolia abia acum avea boboci. Trebuia să înflorească demult, la mijloc de aprilie. Ana s-a oprit pe scările de la intrare. Crescuse iederă pe ele. În cerdac era plin de frunze. Era clar că nimeni nu mai trecuse pe acolo de ceva timp. A scos din portofel o cheie. Ştia sigur că era acolo. O verificase de atâtea ori. Vopseaua căzuse de pe uşa de la intrare, iar clanţa era puţin ruginită. A reuşit cu greu să descuie. Spre surpinderea ei, uşa s-a deschis uşor. Geamurile ei, demult pictate, erau acum murdare şi pline de praf. A intrat încet în casă, parcă temandu-se să nu spargă liniştea. S-a oprit şi s-a uitat în jur. Holul mare, cu scara şi uşile către bucătărie, bibliotecă şi restul camerelor de jos, era întunecat. Cândva intra lumină de la geamul din bucătărie, tot timpul deschis. Era frig şi mirosea puternic a praf. După câteva minute de stat în prag, şi-a revenit.

Acum era în siguranţă. Era acasă. Cele mai frumoase amintiri i-au trecut prin faţa ochilor. Acele Crăciunuri când erau toţi strânşî sus în mansardă, petrecerile, sau pur şi simplu după-amiezele cand leneveau în birou, citind, lucrând, învăţând, glumind şi fumând ca turcii. Pe atunci erau cu toţii acasă. Acum era gol în casa cu magnolii. Nu s-a mai întors nimeni la ea, de când au plecat toţi, acum cinci ani. Au promis că se întorc. Dar nu au mai reuşit.

Praful de pe podea era prea gros. Păşea încet ca să nu-l ridice. S-a oprit în mijlocul holului, şi s-a uitat în jur. Toate erau la locul lor. Umbrela în curier, vaza cu flori deacum prea uscate era încă pe scrin, uşa de la bibilotecă întredeschisă, iar pe uşa de la bucătărie încă atârna semnul cu “ Nu intraţi, se găteşte” . Un zâmbet i-a apărut în colţul gurii. A intrat în bibliotecă. Rafturile erau încă pline de cărţi. Masa mare, pe care deobicei stăteau cănile de cafea, scrumierele si mormanele de cărţi, era goală şi acoperită cu o pânză albă. De scara în spirală, care ducea în partea de sus, la balcon unde erau la rafturile cu cărţi vechi, atârna o cârpă de praf. Ana s-a aşezat pe masă. Nu ştia ce să facă. A ajuns cu aici. Şi acum ce face? Era prea linişte, casa era prea goală. Dar poate asta îi trebuia. Puţină linişte nu strică. Dintr-o dată s-a ridicat. A tras pânza de pe masă. Trebuia să facă ceva. A tras şi cerşafurile de pe geamuri şi a început să alerge. A deschis uşa de la bucătărie şi a dat-o de perete. A deschis geamurile şi uşa dinspre grădină. A fugit pe scări, parcă scârţiau mai tare ca niciodată. A luat camerele la rând, a aruncat toate pânzele în mijlocul camerelor, a deschis toate geamurile. Trebuia să facă casa să arate cum era înainte. A ajuns în mansardă. S-a oprit. Nu ştia ce să mai facă, dacă să mai mişte ceva.

Uşile se trânteau prin casă, şi pânzele începuseră să zboare. Cu un ultim efort, a coborât până la maşină şi şi-a adus geanta. A intrat în vechea ei cameră. Aceaşi cuvertură, parcă acelaşi parfum şi esarfa verde era înca atârnată de uşa dulapului. S-a cuibărit în patul ei şi a început să plângă. De fericire? Sau de durere? Cine mai ştia ce e în sufletul ei? A rămas acolo ceva timp. A început să facă planuri. Trebuia să cureţe toată casa, să pună tot la loc. Nu ştia cât timp o să stea, nu ştia ce va avea să facă de acum încolo.

A lăsat toate geamurile deschise şi a plecat la cumpărături. Nu putea să mai stea într-un loc.

Târziu în seară, Ana parca iarăşi maşina în faţa porţii. Încărcată de pungi şi de gândurile ei, a păşit în curte fără să se mai uite în jur. Acum nu trebuia să îşi mai facă griji. Ridicând ochii din pământ, în faţa uşii, Ana şi-a dat seama că în bibliotecă luminile sunt aprinse. Ea nu le lăsase aşa. Era cineva în casa cu magnolii. Cineva s-a mai întors acasă. Însă cine?

share save 171 16 Înapoi în casa cu magnolii [1]

S-ar putea să te mai intereseze:

All comments are screened for appropriateness. Commenting is a privilege, not a right. Good comments will be cherished, bad comments will be deleted.