Ilinca Nazarie

Fotografia de pe coltul scrinului

In Picături de ceai on 13/01/2010 at 12:51 AM

Într-o seară demult uitată cineva m-a rugat să-i spun o poveste. O poveste a unui anticar bătrân, uitat de vremuri, într-o casă mică şi îmbătrânită de pe o stradă pe care teii plâng şi magnoliile râd în soare, o poveste a unei fotografii înrămate şi aşezate pe colţul unui scrin din lemn de nuc. 

Toţi cei care intrau, ieşeau de acolo cu aceaşi privire senină, zâmbind parcă doar pentru ei. O fericire tristă le puteai citi pe faţă, când închideau uşa anticariatului şi nu se mai întorceau niciodată. Aceaşi voce, repetase de atâtea ori aceaşi poveste: a femeii din fotografie.

Colţul scrinului era parcă luminat de fiecare data când povestea începea. Femeie în faţa căreia te simţi zeu şi sclav, copil şi amant, suflet pierdut şi apoi imediat înflorit. Nimeni nu ştia dacă e vis sau realitate, dacă a trăit demult, sau dacă e mică, acolo, să zâmbească uşor din colţul gurii. Nu ştii ce îţi spun ochii ei, dar parcă nici nu vrei să aflii. Fiecare vedea în ea altceva. Unii o vedeau ca o mama dispusă să împartă tot cu ei şi să-i asculte fără să pună prea multe întrebări, pentru alţii era mâna care i-a ţinut când au făcut primul pas, era prietena din copilărie, care spune mereu ce trebuie la momentul potrivit. Povestea spune că într-o zi, un negustor a intrat în anticariat, a văzut fotografia şi decis că trebuie să o aibă cu orice preţ. După zile întregi, în care venise zilnic să o privească, i-a cerut bătrânului să-i zică preţul.  Când primi răspunsul, tânărul a plecat privirea şi a ales să cumpere o chitară fără corzi. Anticarul păţise asta de atâtea ori, se obişnuise. Ştia că e greu să găsească pe cineva care să plătească preţul pe care îl cerea. Şi totuşi uneori se întreba dacă chiar vrea să o vândă. Nu-i venea să o dea pe mâna oricui.

Peste ceva timp, uşa s-a deschis din nou. Era altcineva, un străin, care nu-i trecuse niciodată pragul. Acesta nu a observat din prima fotografia, dar bătrânul i-a atras atenţia asupra colţului scrinului, întrebându-l ce doreşte. Ochii i-au sclipit şi privirea i-a rămas ţintuită pe fotografie. Zâmbind în colţul gurii, anticarul zise:

-Frumoasă, nu?

-De departe, este tot ce mi-aş putea dori vreodată…, răspunse străinul. Cât costă?

-Mă tem că preţul este prea mare. Vei fi supus multor sacrificii.

-Fac orice.

Bătrânul se aşezase într-un fotoliu şi începu să deşire cu o voce, venind parcă din răstimpuri, povestea fotografiei. Străinul încremenise. Îl asculta şi nu-i venea să creadă. O să mă întrebaţî probabil cât sau ce a plătit. N-aş putea să vă spun. Ştiu doar că n-a regretat niciodată.

-Promite-mi că o să ai grijă de ea, îl rugase anticarul. O parte din sufletul meu e acolo.

-Am să o păzesc ca pe o icoană şi am să o iubesc ca pe un înger.Am să-i arăt lumea în culori şi am să o plimb prin nori. Am să-i zâmbesc şi am să-i mulţumesc că există în fiecare zi. Am să o duc să vadă marea şi am să-i cânt până în zori. Am să-i aduc în fiecare zi de mai un buchet de frezii albe şi am să o veghez când doarme.

-Multumesc.

-Chiar, vreo chitară aveţi?…

Şi-a plecat străinul cu chitara în spate, cu rama în mână şi bătrânul n-a mai auzit niciodată nimic de el. 

[ Pentru că într-o noapte povestea asta a spus prea mult adevăr. Mulţumesc, Ioana. Mulţumesc, Diana. Mai bine de atât n-am putut să vă răspund. ]

share save 171 16 Fotografia de pe coltul scrinului

S-ar putea să te mai intereseze:

  • No Related Post
  1. Hei,nu uita ca povestea poate fi rescrisa oricand. Promite-mi ca ai sa-mi spui o alta incheiere peste 20 de ani!

  2. Daca o sa fie rost de alt sfarsit promit sa ti-l spun!

  3. as vrea sa stiu despre ce este cu adevarat aceasta poveste….ma tem ca nu voi afla niciodata…si daca voi afla, ma tem ca mi se va parea deloc interesant.prefer misterul.

  4. sa inteleg ca iti place, sau nu?

  5. imi place cum sa nu. doar zic ca prefer sa nu stiu intelesul din spatele povestii…

  6. deci eu zic sa postezi odata partea a sasea ca nu mai am rabdare. :-l :-w :”> (primul meu comment a fost o cerere:)) )

All comments are screened for appropriateness. Commenting is a privilege, not a right. Good comments will be cherished, bad comments will be deleted.