Ilinca Nazarie

Destinatar: prietena mea cu toane

In Picături de ceai on 26/06/2018 at 9:56 PM

Dragă Vreme,

Eu sunt. Da, da! Cea care dă mărunt din buze când nervii tăi fac numai fulgi mulți și deși. Atunci trebuie să plec să-i dau la o parte. Și mai dai și vântul ăla rece cu așchii de zăpadă. Da, asta fac eu când ești tu nervoasă, eu plec pe dealuri și tu sughiți din cauza mea. Tot eu sunt cea care îți mulțumește când faci să ningă încet pe Lascăr. Atunci am timp să mă bucur, să îți ascult problemele și să îți reamintesc să îți iei pastilele. Și știi când îmi mai ești dragă? Când îmi scârțâie zăpadă înghețată sub bocanci și soarele îmi arde fața.


Tot eu sunt cea care strigă la tine când ești tristă și ai chef de plâns. Mult și cu icnete. Femeie, ia-ți o cutie de înghețată cu ciocolată! Că timp nu am să stau să te ascult! Trebuie să fug pe străzi să văd pe câte le-au inundat isteriile tale. Și dacă mai și înjuri, atunci îmi ești chiar antipatică. Numai tunete și fulgere ies din gura  ta. Dar ești tare simpatică când râzi cu lacrimi. Dacă am noroc, e prin sfârșit de mai și pe Lascăr au înflorit teii. Și râsul tău ajunge și la mine și la teii mei, iar pe stradă miroase a bal mascat și se aude ușor un vals. Tot atunci râd și eu cu gura până la urechi, că pot să sar în bălți și să strig la șoferii care merg cu viteză și mă stropesc. Da, simpatică. Pentru că râsul tău nu se aude, râsul tău e un curcubeu. Și uite așa mă așez eu și îți râd înapoi. Îmi amintesc repede că dimineață când am plecat de acasă, tu iar ai început să mă bocești,  când urcam  Râpa Galbenă și încă purtam teniși albi. Acum sunt gri. Doamnă dragă, te-am rugat doar să mă lași să ajung la birou, să beau o cană de cafea și să îmi pun cizmele gri de cauciuc și după, te las să plângi.  Așa că după ce ți-am zâmbit ca un copil alintat, ți-am scos limba ca un copil năzbâtios și am plecat acasă.

Uneori îmi plac zilele în care suntem amândouă lenese. Când  ție nu ți-e foarte clar dacă te-ai trezit cu fața la cerșaf sau nu și când eu nu vreau să mă dau jos din pat. Și tu îmi dai mult gri, eu adorm și tu ești tristă că nu îți răspund și începe iar sa îți curgă din ochi. Atunci ai voie să plângi maximum o oră. Te rog. Și hai să stabilim de comun acord în care zi să lenevim, că mi-e cam frică dacă nu ne sincronizăm. Nu de alta, dar dacă tu ești leneșă și eu am treabă eu o am nevoie de multă cafea și nesimțiri dulci că sa rezist toanelor tale. La asta se ajunge când nu ne punem de acord. Defapt cam ăsta e scopul scrisorii mele, dar mai am să îți povestesc ceva până să îți fie foarte clar cine sunt.
Vai, mi-am amintit! Poate nu ți se mai îneacă corăbiile a doua zi după ce m-am vopsit. Serios, mi-ai stricat un palton și o cămașă. Bocetele tale mi-au făcut să curgă vopseaua din cap. Ești femeie, ar trebui să înțelegi că o treabă ca asta nu se face. Aproape reușisem nuanța perfectă de roșu!

Stai! Nu am plecat. Oricum trebuie să te țin de vorbă. De când citești văd că ți-ai adunat firele de păr și îmi lasă soarele în pace.
Te-ai prins cine sunt? Nu. Perfect. Și totuși cu câte roșcate așa iubitoare ca mine mai vorbești atât de des? Nu mă gândesc la asta, zâmbesc în colțul gurii. Văd că stai cuminte.
Te iubesc prin mai și iunie și iulie. Când îmi lași cireșe. Și ție îți plac, nu? Mai ales când sunt înghesuite pe o sârmă și nu știi pe care să o rupi prima. Tot atunci îmi lași, duduie, magnolia să înflorească a doua oară. Uite, azi avea vreo zece flori. Da… Te mai iubesc când ești veselă și îmi dai soare. Nu ăla când te arde ca un nesimțit și te face să transpiri la cinci minute după ce ai ieșit din duș. Ăla care … îți zâmbește șmecher și îți zice să pleci în lume, că are el grijă de viața ta. Îi dă o pauză. Ăla șmecher care mă îmbie să îi arăt gropițele din umeri că să îmi facă pe plac. Și eu i le arăt, că îmi face pielea să strălucească frumos. Tot șmecherul ăla, ăla care te tot înșeală pe tine și care te face să plângi ( și ne amintim că din cauza că a fost la o bere cu băieții și a venit praștie acasă am purtat eu cinci zile cizme de cauciuc ) pe mine mă face să port haine albe și să mă chinui să nu vărs cafea pe mine. Și îmi stă bine vara în alb. Soarele tău e și al meu, din când în când. Nu ți-l cer pentru mult timp. Vezi tu, prietenul nostru comun (putem să îi spunem așa, e cel mai bine) îmi aduce mie zâmbetul pe buze și chiar îmi era dor de el. De zâmbetul meu, nu de soarele tău. El e pentru mine doar un furnizor de servicii. Așa, cum îți ziceam, soarele ăsta mă face să mă bucur precum un copil când primește cheia de la dulapul cu dulciuri, într-o singură situație. Când îmi admiră gropițele din umeri, atunci când eu sunt cu picioarele în nisip și ascult marea. Sau când se trezește dimineața mofturos și morocănos din apă, alungă ceața,  mă vede și rămâne iar cu mine toată ziua.

Și uite așa am ajuns la motivul pentru care azi îți scriu o scrisoare. Până acum sper că ai înțeles cine îți scrie. Te strig de vreo trei zile, te faci că nu mă auzi. Vineri ai tras cu urechea și ai aflat că vreau să plec la mare. Am primit și eu câteva zile libere, lasă-mă să fug. Parcă ești geloasă. De trei zile te-ai tâmpit. Eu ți-am mai zis să nu schimbi dozajul medicamentelor. Te rog! Ba plângi, ba înjuri, ba ești veselă. Hotărăște-te! Păstrează-ți firea oleacă. Mă tâmpești de cap. Când îmi fac bagajele, te apuci de înjurat și mă gândesc cu groază că nu reușesc să pun cortul destul de bine și ai să mi-l smulgi. Plaja nu a greșit cu nimic, nu ai de ce să îi furi un cort cu un suflet atât de drag.  Și apoi te împaci cu soarele și zic că plec. Și apoi îți amintești că te-am enervat într-o zi și îmi dai și vânt și vreme rece. Și eu strig la tine și tu nu mă auzi.

Așa că, te rog, hai să ne bem cafeaua împreună de acum, în fiecare dimineață și să stabilim împreună ce vrem să facem. Putem fi leneșe, nervoase, vesele, triste, melancolice, zâmbitoare. Dar stabilim de comun acord.

  1. Hai, Vreme, hai să începem de mâine. Eu am să mă trezesc la șase. Uite, fac asta pentru tine, ca să vezi ce importantă ești în viața mea, cât timp acord eu discuției noastre, chit că urăsc ora șase. Cinci îmi place mai mult, nu înțeleg de ce, dar nu iți dau idei. Am să fiu la șase în bucătărie, am să-ți pregătesc o cafea. Dacă îți fac la ibric, cu zahăr topit și mult lapte o să vrei să stai excesiv de mult la vorbă și nu ai să iei repede o decizie. O să îți placă și ai să mai vrei. Da, știu, aia îmi iese cel mai bine. Altă dată, iți promit. Dar nu mâine. Dacă îți pun cardamom o să strâmbi din nas. Dacă îți dau ce beau și eu ai să zici că vreau să îți provoc ceva pe la inimă să te omor. Nici gând, draga mea. Așa că…. am să îți fac un espresso. Îți pui tu cât zahăr și lapte vrei. Și ne aprindem o țigară. Se aude niște bossanova, așa încet…ca pe plajă. Vai, iar mă ia dorul de ducă. Te las să bei jumătate de ceașcă și te întreb, ținând degetele încrucișate:

-Draga mea prietenă, cum te simți azi?
-O, astăzi parcă aș mânca gogoși!, îmi răspunzi hlizindu-te.
-Bun. De la gogoși nu te apucă plânsul, nu? Adică ai niște amintiri faine cu gogoșile, nu? Vrei de alea unsuroase, cu multă ciocolată, nu?
-Nu, dragă. Gogoșile mă fac să îmi prind părul ca să nu mi-l murdăresc de ciocolată, să îmi închid ochii și să mă gândesc doar la delicioasa cremă. Mi se golește mintea.

Bun, asta înseamnă că scap de nori și de ploaie. Gura o ai ocupată, așa că nici vorbă să înjure și să mă prindă ceva furtuni.
- Îți comand vreo trei cutii mari de gogoși atunci. Mă bucur când ești fericită, merită să sărbătorim prietenia noastră.
-Vai, dragă! Ce darnică ești!
- Nu, vai! Așa îmi place mie să-mi arăt afecțiunea, așa te răsplătesc eu pe tine. Da, am stabilit trei zile mănânci gogoși!
-Trei?!?
-Da, trei, că vreau să prind și eu o zi de soare până și să începi să te plângi din cauză că ai mâncat trei zile gogoși. Uite, azi plec la drum, ajung seara târziu, abia apuc să îi zic salut verișoarei tale. Știi, tu, prietena mea, marea ți-e verișoară. “Doamne, sper că se împăcă bine, altfel iar nu văd marea anul asta.”, zic mai încet în timp ce strivesc țigara în scrumieră.

-Și mâine mă bucur și eu de soare, tu mănânci gogoși, eu stau cu picioarele în nisip, tu mănânci gogoși, eu mă duc puțin să simt cum mă mângâie marea, tu mănânci gogoși și eu îmi beau cafeaua cu ochii închiși și ascult marea. Avem o înțelegere. Și poimâine tu te trezești leneșă, te uiți în oglindă și faci o criză din cauză că te-ai îngrășat și începi să plângi și eu trebuie să vin acasă repede.
-Hm. Doar gogoși primesc?
-Bine. Îți las și … un pachet de Lucky, un ibric plin de cafea.  Îți fac și de mâncare, cu puține condimente, așa pe gustul tău. Și te las să stai la mine în hamac, să citești Teodoreanu. Poți să îmi probezi rochiile, să te dai cu fardurile mele. Șalvarii ăia verzi nu ți-i las, îmi trebuie când mă plimb pe plajă și când dansez în nisip. Dar îți las toți elefanții mei și pe Zoe o ascund la mama în dormitor, că știu că ești alergică. Dar, femeie, lasă-mă să plec să văd marea!
-Fie! Oricum am nevoie de liniște vreo două zile, fără să îți aud glasul.

Așa, Vreme, ar trebui să fie discuția noastră de mâine dimineață. Da?
Te aștept în bucătărie. Dacă vrei, ne mutăm în mansarda cu ceai. Oriunde îți place ție mai mult. Numai să te ții de scenariu, te rog.

Fata cu părul de foc

share save 171 16 Destinatar: prietena mea cu toane

S-ar putea să te mai intereseze:

All comments are screened for appropriateness. Commenting is a privilege, not a right. Good comments will be cherished, bad comments will be deleted.