Ilinca Nazarie

Archive for 2010

Scrisoare către Anul Nou

In Picături de ceai on 31/12/2010 at 7:27 PM

Îmi pare rău că nu ţi-am mai scris de ceva timp. Am alergat fără să mă opresc şi fără să  mă mai uit în oglindă. Acum ar trebui să spun stop şi să stau. Măcar acum. Mai mult de douăsprezece luni să tot fie de când am început să păşesc pe contrasens, de când toate mi s-au izbit de podul palmelor şi am încercat să le îndepărtez.  Am câştigat dar am şi pierdut, poate chiar prea multe. Am învăţat să strig când am nevoie de ajutor şi să spun nu, când nu mai pot. Ba nu, mint. La asta încă mai lucrez. Read the rest of this entry »

share save 171 16 Scrisoare către Anul Nou

Şi zece se face unsprezece

In Picături de ceai on 14/11/2010 at 11:31 PM

Se spune că… înainte era altfel. A trecut o iarnă, un martie şi un mai, şi vine iar decembrie. Începe să se audă foşnet de rochii de mătase şi să miroasă iar a vin fiert şi a cozonac proaspăt. Priveşte banca pe care obişnuiaţi să staţi şi aminteşte-ţi zâmbetul ei de la prima ninsoare. Uite-te în urmă, printr-un binoclu fin de porţelan, şi vezi încheietura înmănuşată în catifea ţinând un port-ţigaret. Ele purtau dantelă neagră, ei paltoane grele de stofă şi fulare albe de mătase. Găsită a fost şi sticla de vin băută în Ajun de Crăciun, în faţa bradului. A rămas pitită într-un dulap. În pozele înrămate vedeai platouri cu bucăţi mici de baclava, un castron de salată, prăjituri făcute-n casă de mâini de mamă, un pachet de ţigări subţiri de domnişoară şi o tabacheră de argint cu ţigări de foi. Şi pozele urlau că vor să vadă iar globuri de sticlă în pom şi bulgări de zăpadă răspândiţi în păr, să le cânte cineva la pian în Ajun de an nou şi să miroasă a piersică dulce şi a prietenii strânse şi mâini şi destine încrucişate. Şi apoi s-a schimbat o cifră. Se spune că un nouă s-a schimbat în zece.

share save 171 16 Şi zece se face unsprezece

E toamnă şi tu nu vrei să vezi

In Picături de ceai on 12/11/2010 at 12:01 AM

Inima ta se zbate a toamnă când păşeşti prin frunze uscate. A înnebunit toamna, îti dă vânt cald şi tu vrei să ningă. Ai răbdare. O să vină şi iarna. Deschide-un ochi şi caută un colţ de geam să te uiţi prin el. Tremură teii dezgoliţi şi tu nu vrei să treci pe lângă ei. Aşa că hai să-i dăm drumul. Să mergem pas cu pas prin locurile în care obişnuiam să mergem, să simţim clipă cu clipă fiecare tresărire simţită. Poate aşa o să ne dăm seama unde am călcat strâmb. Te-am tras de mână de prea multe ori. Am încercat să-ţi arăt că toamna e încă a ta. Eu ar trebui să fiu cea care refuză, nu tu. Tu te ascunzi sub pătură încă. Ţi-o fi frică să te uiţi înapoi. Lasă, am să-i dau eu vântului voie să se plimbe prin părul meu şi-am să calc singură pe străzile înguste, aşa cum făceam şi înainte, chiar dacă tu păreai să mă ţii de mână.

share save 171 16 E toamnă şi tu nu vrei să vezi

Aminteşte-ţi să ai grijă şi de ea

In Picături de ceai on 25/08/2010 at 1:06 AM

Nu-ţi fă griji, se descurcă ea. Nu are nevoie să o ţii de mână. Nu trebuie să o întrebi dacă a ajuns acasă şi nici nu are nevoie de ceva. Nu ai de ce să îi întinzi mâna să o ajuţi să se ridice. Pe ea nu ai de ce să o întrebi dacă e bine. Niciodată nu îţi va cere nimic. O să se ridice singură. Nu ţi-a trecut prin cap nici măcar o singură dată că ai putea să o iei de mână pe trecerea de pietoni, sau că ai putea să o strangi în braţe când o vezi singură. Dar, de fapt ea nu e niciodată singură. Nu trebuie să îţi faci griji pentru ea, îşi face ea pentru tine, însă. Tot timpul va reuşi să se descurce fără să ceară ajutor, fără să strige că s-a săturat să fie singură. E ea. Pe ea nu ai de ce să o săruti pe frunte înainte să adoarmă şi nici să îi spui “Bună dimineaţa” când intri dimineaţa în bucătărie şi ea face cafeaua. Ei îi ajunge să te vadă dormind liniştit, strângându-ţi perna în braţe sau ghemuit cu genunchii la piept. Pe ea nu trebuie să o anunţi că ai ajuns acasă după o călătorie, sau că avionul ţi-a aterizat cu bine. Nu o să se supere, o să tremure cu telefonul în mână aşteptând semnul pe care ştie foarte bine că nu o să-l dai. Ea stie tot. Chiar dacă îi pasă de tine şi dacă i-a stat inima in loc, o să zâmbeasca uşurată când ai să vorbeşti cu ea peste patru zile, de parca nimic important nu s-ar fi întamplat. Nu o să facă altceva decât să zâmbească amar, dacă ai uitat să-i aduci mâna de nisip promisă. E ea. Aşa cum ai văzut-o întotdeauna. Ea si lumea din jurul ei. E acolo tot timpul, nu trebuie decât să faci un semn. Păcat că tu nu o vezi.

share save 171 16  Aminteşte ţi să ai grijă şi de ea

The girl from Ipanema

In Picături de ceai on 18/07/2010 at 3:14 AM

Era singură în cameră, ghemuită în fotoliu, avea ochii închişi, moţăia. Parchetul a scărţit, ea n-a băgat de seamă. Nu vroia să audă de nimeni, vroia să fie singură, cu gândurile ei. A auzit clapele pianului. Era ca prin vis. “E el?… Nu, n-are cum să fie el…” Aceaşi piesă care îi făcea de fiecare dată inima să bată într-un ritm alert. Probabil e Maria, care vroia să-i facă o surpriză. Încă refuza să deschidă ochii. Piesa încă se auzea, răsărind parcă din amintri. Nu s-a oprit. Visează, mai mult ca sigur. “Nu! Nu te opri!” Era linişte iar. Câteva secunde nu s-a auzit decât respiraţia ei. Trebuia să încerce să adoarmă la loc. Clapele au fost iar atinse. Acealeaşi note. De ce o urmăreşte? De ce nu o lasă în pace?

-Maria!, spuse ea cu vocea aproape stinsă, prin somn. Maria, te rog, opreşte-te!

Şi nu se oprea! De ce?

S-a ridicat, cu ochii închişi, s-a împiedicat de piciorul fotoliului. Asta a durut-o. “ … the girl from ipanema goes walking…”. Versurile îi răsunau în minte. A deschis ochii. La pian nu era Maria. Avea spatele lat, umerii puternici, părul negru albăstrui şi ciufulit. Stătea drept şi nu părea să îşi dea seama de ce se întâmplă în jurul lui. Cânta în continuare. Chiar era el. Ea a păşit încet până lângă el. Şi-a aşezat palmele pe umerii lui şi buzele pe creştet. Îşi simţea pulsul bătând în ritmul piesei de bossanova, respira din ce în ce mai greu şi o lacrimă i-a alunecat de pe obraz. Părul lui era la fel de încâlcit ca întotdeauna. Nu s-a oprit din cântat, până n-a terminat piesa. Ultimele note au răsunat ca un gong în camera goală.

-Am auzit că te-ai întors acasă şi am venit să te văđ.

share save 171 16 The girl from Ipanema

Dacă eu uit de mine, nu mă uita tu

In Picături de ceai on 11/05/2010 at 11:15 PM

Nu-mi lua faţa în palmele-ţi mari, încercând să-mi săruţi obrajii. S-ar putea să uit de mine. Zâmbeşte-mi, însă uşor şi aminteşte-ţi din când în când, ce-mi place să beau şi a ce parfum miros. Am să mă mulţumesc şi cu atât. Şi îţi promit că n-ai să ştii. Ai să mă uiţi şi o să-ţi fie dor de mine cu un suflet vechi, pe care l-ai abandonat pe raftul unui anticariat. Sufletul tău nou deja m-a pierdut. Şi când ai să te întorci să îl cauţi, dacă vei vrea vreodată, ai să mă găseşti în cutia cu vechituri. N-am crezut vreo clipă că doar câteva secunde lângă tine ar putea să-mi aducă iar linişte, chiar dacă mintea mi se zbate ca o nălucă. Pentru că doar vocea ta, spunându-mi “Noapte bună!”, mai frumos ca niciodată, poate să-mi dea somn lin şi împăciuitor. Să nu mă strângi în braţe, căci s-ar putea să plâng sau să refuz să mă mai mişc. Mi-e frică de mine. Picură-mi, însă, dacă-ţi vei aminti, câteva fire de nisip în palmă. Or să-mi ajungă ceva timp şi or să-mi ţină viaţa tulbure, ca apa de mare prinsă într-un pahar de sticlă.

share save 171 16 Dacă eu uit de mine, nu mă uita tu

Mâine vin acasă

In Picături de ceai on 07/04/2010 at 8:16 PM

Îţi promit că mâine vin acasă. Să m-aştepţi. Am să-ţi spun unde am fost şi de unde vin. Şi-am  să-ţi spun, de data asta, când am să plec. Dar să ştii că am să vin, să-ţi mângâi tâmplele şi să-ţi dezmierd mâinile, să mă aşez iar în sufletul tău şi să-mi culc capul pe umărul tău. Să mă laşi, rogu-te, să dorm. Am obosit, ca un gând străin ce-a alergat fară noimă atâta timp. Să nu mă pierzi din ochi şi să nu mă laşi singură. Ţine-mă de mână, chiar şi când dorm. Dacă am să zâmbesc în somn, să ştii că-i pentru tine. M-am săturat de vise rele. Vreau să fie linişte. Să ştii că mâine vin acasă, ca să-ţi zâmbesc din prag, într-o dimineaţă. Şi dacă tot m-am odihnit am să-ţi fac curat în suflet şi să-ţi ordonez câteva rafturi din dulap. Îţi promit că mâine vin şi-ţi fac cafea. Mi-e dor să am grijă de cineva.

share save 171 16 Mâine vin acasă

Drum bun

In Picături de ceai on 02/04/2010 at 10:10 PM

Să pleci, om bun, la drum cu mine-n gând. Să-ţi scuturi paşii pe cărare cu miros de vânt, să-ţi fie zâmbet chipul şi făr-de lacrimi ochii. Să nu mă uiţi, dar nici să nu mă plângi. Păşeşte fără grijă, n-ai să te pierzi. Am să-ţi aleg visele şi am să-ţi curăţ gândurile. Să-ţi fie drum lin am să veghez, şi am să fiu în urma ta, şoptind cântec de leagăn şi ţinând tot timpul mâna pe umărul tău. Să pleci, om bun, la drum cu gând senin, cu mine-n suflet şi cu ploaia-n urmă. Să pleci râzând, că n-ai de ce să te mai uiţi în spate. Să te gândeşti din când în când la mine, ca la un suflet ce se zbate lângă tine şi-am să-ţi dau zori de zi, legaţi cu fundă de mătase şi clipe din apus strânse în pumni de gheaţă.

share save 171 16 Drum bun

Vii si pleci

In Picături de ceai on 03/03/2010 at 8:39 PM

Ai plecat de cinci minute. Ai plecat de două luni. Ai plecat de cinci ani şi încă te mai văd cufundat în fotoliu, înconjurat de fum. Îţi ţii capul în palma mâinii stângi şi cu ochii pironiţi în gol asculţi ce se întâmplă în jurul tău. Ai fost străinul perfect. Ai venit ca o furtună, ai amestecat tot ce-ai putut, le-ai aranjat la loc mai bine decât au fost înainte şi apoi ai păşit uşor peste pragul porţii, închizând-o în urma ta. Cât ai fost aici ai oprit mâini care tremurau şi ai închis ochi care lăcrimau, ai liniştit suflete şi ai amestecat gânduri, ai dat idei şi ai adus culoare. Ai zâmbit uşor şi ai dispărut, fără să zici unde pleci, de ce pleci şi mai ales, când vii. Dacă până atunci se auziseră doar inimile care începuseră iar să bată, într-o clipă s-a făcut linişte şi apoi a început să vâjie vântul. Şi n-am ştiut nici de unde ai venit şi nici încotro ai plecat. Şi-am aşteptat să prind veste, refuzând să mai întreb ce se va mai întâmpla. Ai venit de cinci ani. Ai venit de două luni. Ai venit de cinci minute. Data viitoare când pleci, te rog, anuntă.

share save 171 16 Vii si pleci

Fotografia de pe coltul scrinului

In Picături de ceai on 13/01/2010 at 12:51 AM

Într-o seară demult uitată cineva m-a rugat să-i spun o poveste. O poveste a unui anticar bătrân, uitat de vremuri, într-o casă mică şi îmbătrânită de pe o stradă pe care teii plâng şi magnoliile râd în soare, o poveste a unei fotografii înrămate şi aşezate pe colţul unui scrin din lemn de nuc. 

Toţi cei care intrau, ieşeau de acolo cu aceaşi privire senină, zâmbind parcă doar pentru ei. O fericire tristă le puteai citi pe faţă, când închideau uşa anticariatului şi nu se mai întorceau niciodată. Aceaşi voce, repetase de atâtea ori aceaşi poveste: a femeii din fotografie.

Read the rest of this entry »

share save 171 16 Fotografia de pe coltul scrinului